Așa cum probabil te-ai aștepta, totul a pornit de la pasiunea pentru călătorii - pe care suntem siguri că și tu ne-o împărtășești, dacă ai ajuns aici, “acasă” la noi. Dacă în primii ani această dorință de a explora lumea-n lung și-n lat se manifesta prin a le povesti prietenilor noștri despre locurile vizitate și a le face recomandări, de-a lungul anilor s-a transformat mai întâi într-un job în domeniul turismului, apoi în crearea unui blog de călătorii prin care să îi inspirăm și pe alții să călătorească, iar anul acesta, după un road trip de două săptămâni prin Europa, ne-a încolțit și ideea creării unui magazin de cadouri pentru călători.
De ce atât de specific, doar cadouri pentru călători? Pentru că știm ce ne-ar plăcea nouă să primim sau ce ne-ar fi util în călătoriile noastre 😀 Și uite de-asta noi suntem siguri că pe site-ul nostru vei găsi doar cele mai bune idei de cadouri pentru prietenii cu dor de ducă, iar tu poți fi sigur că darul tău va fi apreciat.
Așa a început povestea Explorescu, iar noi suntem nerăbdători să vedem dacă ideile noastre sunt într-adevăr iubite de călători. Așadar, dacă ai ajuns pe această pagină după ce ai plasat o comandă, am aprecia tare mult dacă ne-ai lăsa un review: fie la produsele comandate, fie pe pagina noastră de Facebook.
N-ai ales încă un cadou? Uite ce poți să găsești momentan la noi: hărți răzuibile, globuri pământești iluminate, căști wireless pentru telefon. Urmează să aducem noi cadouri pentru călători, așa că stai cu ochii pe noi - te poți abona la newsletter ca să rămâi inspirat.